Sfinti uitati: Cristofor

Poate ca ati observat ca multi soferi din vest, in special din Austria sau Germania au cu ei in masina o iconita infatisand un barbat cu un toiag in mana, care duce pe umeri pe Pruncul Hristos. Mult timp am crezut ca icoana il reprezinta pe Sf. Iosif si pe Iisus, pana ce am aflat intr-un magazin de suveniruri religioase din Germania ca ar fi vorba de Sfantul Cristofor ocrotitorul calatorilor si mai nou, al soferilor.

Intrucat nu stiam nimic despre el, am inceput sa caut prin sinaxare si carti cu vietile sfintilor si iata ce am aflat.

Acest sfant care este atat de popular in vest dar aproape uitat in partile noastre, s-a nascut si a trait de fapt in rasarit si a fost canonizat cu mult timp in urma de biserica ortodoxa, fiind sarbatorit pe data de 9 mai, sub numele de Sf. Hristofor, adica purtatorul lui Hristos.

Se pare ca Hristofor a trait in secolul III si a murit ca martir in Lycia. Desi provenea dintr-o familie de nobili, Hristofor, care era un tanar foarte inalt si puternic, s-a convertit la crestinism si a devenit pustnic dupa ce a intalnit pe Babylas, un cunoscut sihastru din acea parte a lumii. Spre deosebire de alti calugari, Hristofor nu si-a luat angajamentul de a posti, in schimb a promis ca va ajuta pe drumeti sa treaca raurile involburate. Intr-o zi, un copil l-a rugat sa il ajute sa treaca riul, iar Hristofor l-a luat in spate si a pornit sa traverseze apa. Pe masura ce inainta insa, copilul devenea tot mai greu si apa devenea tot mai vijelioasa, dar Hristofor a mers mai departe, chiar cu riscul de a se inneca. Odata ajuns pe malul celalalt, copilul i s-a aratat ca fiind IIsus Hristos si ca dovada i-a spus sa infiga toiagul in pamant si sa vina a doua zi sa-l vada. A doua zi Hristofor s-a intors in acel loc si a adus o multime de oameni cu el, ca sa vada ce se intamplase, fiindca toiagul se transformase intr-un palmier. Se spune ca multi au vazut aceasta minune si s-au crestinat de indata.

O mie de ani mai tarziu, in 1386 in Tirol s-a infiintat ordinul monastic al Sfantului Cristofor, ai carui membri au ajutat sute de ani pe calatori sa treaca muntii Alpi. Ordinul Sfantului Cristofor a zidit manastiri si biserici in Tirol, Carintia, Styria si Bavaria, zone in care si in ziua de astazi el este foarte popular, iar icoana sa este pictata pe multe case si chiar pe poduri. Venerarea acestui sfant s-a raspandit si de-a lungul Rinului si Dunarii, intrucat se crede ca el apara oamenii si de inundatii. Pe unele din icoanele sale sta scris “cel ce poarta aceasta icoana nu va cadea si nu ii va fi rau in aceasta zi”.

In sinaxarele ortodoxe, povestirea cu trecerea riului este adesea omisa, desi icoanele rasaritene il infatisaza pe Sf. Hristofor purtand pe umeri pe Pruncul Hristos, trecand un riu plin cu pesti si tinand in mana un toiag infrunzit ca un palmier.

Asa ca daca ne aflam la drum, la volan sau in zone amenintate de inundatii, ne putem ruga si Sfantului Hristofor, cel ce a purtat pe umerii sai pe Hristos.

Manipularea noastra cea de toate zilele

“Pastorii au incercat dintotdeauna sa convinga turma ca interesele ei si ale lor sunt aceleasi”, spunea Stendhal cu 200 de ani in urma. Contrar aparentelor, procesul de manipulare a maselor nu a fost intotdeauna usor, iar rezultatele au fost uneori contrare asteptarilor, chiar daca metodele folosite se bazau pe convingeri religioase, argumente nationaliste, fabricarea de legende sau falsificarea istoriei.

Dar toate acestea aveau sa se schimbe radical in 1918, cand Edward Bernays s-a hotarat sa abordeze acest subiect pe baze stiintifice, mai exact pe baza rezultatelor in psihanaliza obtinute de unchiul sau, Sigmund Freud.
Bernays a emigrat de mic copil cu parintii in Statele Unite, unde a studiat agronomia, pe care nu a practicat-o insa niciodata. Pana in 1914 el era agentul de presa al celebrului Caruso, dar scurt timp dupa aceea este recrutat de comisia guvernamentala de informare publica, pentru a promova in presa scopurile razboiului purtat de americani si aliatii lor, impotriva Germaniei si Austro-Ungariei. Odata cu terminarea razboiului, Bernays se hotaraste sa se ocupe in continuare de propaganda, dar de data aceasta in scopuri civile si nu militare si pentru ca termenul de propaganda nu i se parea potrivit fiindca il folosisera si germanii, iar cel de manipulare era prea evident, inventeaza termenul de Public Relations (PR). Citind scrierile celebrului sau unchi, Bernays a fost fascinat de ideea ca fiintele umane iau uneori decizii bazate pe elemente irationale, ascunse undeva in subconstientul lor. Pornind de la teoria ca informatia influenteaza actiunea umana, atat la nivel individual cat si la nivel de grup, Bernays incepe o serie de experimente asupra maselor, a caror reusita ii aduc importante castiguri materiale, iar reputatia sa creste in asa masura, incat cele mai mari companii din lume si chiar guvernele multor tari ii solicita expertiza.
Primul mare succes l-a avut in afacerile cu companiile producatoare de tigarete, ale caror conducatori erau nemultumiti ca aveau acces numai la jumatate din piata de desfacere, intrucat la acea data era inacceptabil din punct de vedere social ca femeile sa fumeze. Bernays si-a planuit experimentul pentru parada anuala care avea loc de Craciun in Manhattan. A anuntat mai multi jurnalisti sa fie de fata la eveniment pentru a surprinde ceva cu totul deosebit si a angajat un numar de domnisoare, care urmau sa deschida parada, cerandu-le sa aiba asupra lor tigari si sa le aprinda la semnalul pe care el urma sa li-l dea. Poza cu majoretele fumand a facut ocolul New York-ului cu viteza fulgerului si toate ziarele locale si nationale au comentat incidentul. Bernays a mers imediat mai departe, promovand in presa imaginea femeii fumatoare, ca fiind femeia moderna, egala barbatului, ceea ce a prins extrem de rapid atat in elita societatii, cat si in paturile mai de jos.
Teoria lui Bernays cu privire la procesul de decizie a cumparatorului a entuziasmat imediat marile corporatii. Astfelel el sustinea ca produsul nu trebuie prezentat intelectului clientului, ci mai curand partii sale emotive. Cu alte cuvinte consumatorul (alt termen inventat de el) nu cumpara un automobil sau o haina numai pentru ca ii trebuieste, ci pentru ca il face sa se simta mai bine despre el insusi. De la aceste teorii si experimente ale lui Bernays, care au culminat cu publicarea in 1928 a cartii Propaganda, generatii intregi de oameni de afaceri, experti in marketing, politicieni si alti manipulatori de meserie, nu contenesc sa soarba invatataturile sale si sa le puna in aplicare in viata de zi cu zi.
V-ati intrebat vreodata de ce Gigel din Colentina, desi nu castiga foarte mult, gaseste de cuviinta sa isi cumpere costume Armani, un BMW fitos sau alte articole de lux, desi sunt o multime de alte lucruri de baza pe care nu le are? Pentru simplul motiv ca acel costum si acel BMW il fac sa se simta mai bine despre sine, sa fie un alt om…de fapt cand isi pune ochelarii de soare si se urca tacticos la volan, el nu mai este Gigel, ci este James Bond. Da, chiar James Bond… asa ca daca te depaseste si se baga in fata ta in trafic, sau daca trece printr-o baltoaca si te stropeste de sus pana jos, nici nu trebuie sa te superi… trebuie sa te bucuri ca ai dat ochi cu eroul tuturor barbatilor de pe mapamond.
La fel si tanara care cheltuieste o gramada de bani pe o pereche de jeans, designer model. In momentul in care i-a pus pe ea, se simte cu totul alta femeie. Se uita in oglinda si poate sa jure ca arata ca Angelina Jolie. Chiar si cele douazeci de kilograme pe care le are in plus fata de actrita, nu se mai vad in acel moment.
Sau doamna aceea intre doua varste… in momentul in care isi pune pantofii Gucci, isi scoate din geanta Vuitton parfumul preferat White Diamonds si se sprayaza cu el din belsug, devine dintr-o data Liz Taylor, dobandind intr-o secunda toata distinctia si farmecul vedetei.
Toate acestea sunt rezultatele experimentelor si teoriilor initiate cu 80 de ani in urma, cand Bernays a ajuns la concluzia ca oamenii trebuiesc invatati sa cumpere lucruri nu pentru ca le sunt necesare, ci pentru ca si le doresc si pentru ca numai astfel isi “pot exprima liber personaltatea”. De altfel psihologia imbracamintii, pe care o promoveaza de ani de zile marile case de moda, se bazeaza tocmai pe teoriile lui Bernays.
Dar pe langa aceste aspecte oarecum amuzante ale Propagandei lui Bernay, exista si altele mult mai serioase, care afecteaza profund viata fiecaruia dintre noi. Am sa citez doar cateva fraze din primul capitol al cartii sale, care sunt cat se poate de relevante.
“Manipularea constienta si inteligenta a obiceiurilor si opiniilor maselor este un element important intr-o societate democratica. Cei ce manipuleaza acest mecanism nevazut al societatii, constituie un guvern invizibil, care este adevarata forta conducatoare din tara.”
Ati observat pana unde se ajunge? Democratia lucreaza mana in mana cu manipularea, asa ca, daca mai exista cineva in Romania care nu isi explica de ce toti magnatii aparuti dupa revolutie s-au napustit asupra ziarelor, au cumparat edituri si au deschis posturi de televiziune, ei pot intelege acum ceea ce s-a urmarit. Chiar daca acesti oameni nu se implica pe fata in politica, ei sunt cei ce sustin si ghidoneaza partidele care se lupta pentru putere, ei sunt guvernul nevazut de care vorbeste Bernays. E de ajuns sa urmaresti cum diferitele ziare comenteaza acelasi eveniment, ca sa vezi care este jocul: personajul X este prezentat de unii ca un raufacator corupt si fara scrupule, in timp ce alte ziare ii ridica osanale aceluiasi domn X, pentru felul in care sustine economia romaneasca, ofera burse studentilor, s.a.m.d., sau domnul Y, care este prezentat de unii ca fiind agent strain, avand legaturi stranse cu politicieni si agenturi straine, in timp ce altii ni-l prezinta ca pe un erou si salvator national.
Cum nu le-o fi rusine si frica sa minta in halul asta? se intreaba revoltat cetateanul de rand, care se lasa prins in acest razboi mediatic.
Nu, oamenii acestia nu au nici o remuscare si nu se simt cu nimic vinovati pentru ceea ce fac populatiei. De ce? Pentru simplul motiv ca sunt discipolii lui Bernays si sunt convinsi ca ceea ce fac este corect si absolut necesar. Iata de altfel, ce le spune maestrul ca sa ii incurajeze pe aceasta cale:
Unele fenomene din acest proces pot fi criticate – cum ar fi manipularea stirilor, exagerarea personalitatilor si in general toata vorbaria politicienilor si comerciantilor pe care o servesc pe tava maselor. E adevarat ca instrumentele prin care se organizeaza opinia publica pot fi uneori utilizate gresit, dar aceasta organizare si concentrare sunt absolut necesare unei vieti sociale ordonate.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa le fim recunoscatori celor ce ne manipuleaza cu atata ravna, pentru ca astfel ei ne creaza noua o viata sociala democratica si ordonata. Eu as recomanda tuturor sa citeasca aceasta carte, care de altfel se poate descarca gratis de pe net. Cred ca e bine sa stim toate metodele folosite de cei ce manipuleaza din umbra, ca sa fim mai putin vulnerabili la manevrele lor.

Cartea digitala

Nimeni nu stie cu siguranta care este viitorul cartii si anume, daca ebook-ul sau cartea digitala o va inlocui pe cea tiparita. Nici eu nu pretind ca stiu, dar cred ca 7 decembrie 2010, data la care s-a lansat Google Editions, va ramane in istoria cartii ca o data memorabila.
Ebook-ul nu este un concept nou, este vechi de aproape 30 de ani si a fost lansat in 1971 de Michael Hart prin proiectul Gutenberg. In acest interval, multe carti si publicatii au fost digitalizate si distribuite gratuit in scopuri publicitare. Trecerea la comercializarea ebook-urilor s-a facut insa mai timid, de cateva situri mai mult sau mai putin cunoscute, pana in 2007, cand Amazon a lansat cititorul Kindle, iar scurt timp dupa aceea lantul de librarii Barnes and Noble a lansat Nook.
De ce atunci intrarea lui Google pe piata de ebookuri, cu 3 ani in urma lui Amazon, ar putea aduce schimbari spectaculoase?
In primul rand, zic eu fiindca Google a dovedit, cu foarte putine exceptii ca tot ceea ce face face foarte bine. De fapt Google Editions era programat sa fie lansat la inceputul anului, insa reprezentantii companiei au anuntat ca vor sa imbunatateasca substantial serviciul si de aceea au hotarat sa amane lansarea cu aproape un an.
In alt doilea rand, ebook-urile de la Google pot fi citite pe o intreaga gama de e-readere, smartphone, tablete, laptopuri cat si orice fel de computer.
Dar cel mai important aspect, atat pentru cititori cat si pentru autori este pretul cartilor.
Am auzit pe multi editori, mai ales in Romania, plangandu-se ca lumea nu citeste destul. Nimic mai fals decat aceasta afirmatie. Oamenii citesc si vor sa citeasca, insa pretul cartilor este exagerat de mare si aceasta se resimte cu atat mai mult acum, in perioada de criza. Cu cateva luni in urma, am facut un experiment pe cont propriu, punand liber la download una dintre cartile mele si am constatat ca mii de oameni au descarcat cartea. Sper sa o fi si citit-o…, dar oricum m-am convins ca interesul exista.
Putina lume stie insa ca din pretul de vanzare al unei carti, autorul primeste cel mai putin (in majoritatea cazurilor intre 7 si 10 %). Editurile iau grosul, iar distribuitorii si librariile restul. Este adevarat ca editurile romanesti sunt ineficiente, dar asta este problema lor. In zilele noastre cand exista atatea tehnologii avansate, multi folosesc inca metode invechite, ceea ce in combinatie cu lacomia patronilor, are un efect letal asupra pretului de vanzare a cartii. Tocmai de aceea cred ca Google are sanse enorme de reusita, pentru ca nu au stabilit preturi minime pentru autori. Ca sa dau un exemplu concret: o editura americana mi-a impus pretul minim pentru o carte la zece dolari, din care eu ca autor primesc cativa centi, iar o editura romaneasca mi-a stabilit un pret de 12 RON, adica aproape 4 dolari, ceea ce pentru puterea de cumparare din Romania, mie mi se pare mult. Aceeasi carte, in format digital poate fi cumparata pe Google pentru numai 1.16 dolari, ceea ce este formidabil.
Desigur placerea de a citi o carte tiparita este probabil mai mare decat a citi una digitala, dar de ce oare este obligat cititorul sa plateasca un pret de cateva ori mai mare? La urma urmei s-ar putea cartea nici sa nu-i placa…iar daca ebook-ul i-a placut si considera ca merita sa aiba si cartea tiparita in biblioteca, o poate cumpara si pe aceasta. De aceea sunt optimist in privinta ebook-urilor si sper sa nu gresesc.

Apocalipsa Mioritei

S-au implinit 160 de ani de cand Vasile Alecsandri a publicat Miorita in gazeta Bucovina, insa istoricii si criticii literari nu au ajuns nici in ziua de azi la consens daca balada este o creatie folclorica autentica sau daca este in intregime sau partial creatia lui Alecsandri. In spiritul traditional al plaiurilor noastre, nu exista un consens nici intre cei ce cred in originea ei populara, unii afirmand ca provine dintr-un colind din nord-estul Transilvaniei, in timp ce altii afirma ca balada a circulat in mii de variante pe intreg teritoriul romanesc.
In ceea ce priveste reactia ciobanasului, savantii se straduiesc sa o explice prin diferite teorii, cum ar fi “fatalismul mioritic”, “contopirea cu natura”, “resemnarea in fata mortii”, “crestinismul cosmic” (Eliade), “sacrificiul sacerdotial” (Calinescu) si asa mai departe. Unii critici, suparati fiind ca Alecsandri a ales ca baciul moldovean sa fie cel sacrificat, l-au invinuit pe acesta ca “alege balade necesare pentru propaganda lui naţionalistă şi apoi le corectează, făcându-le mai xenofobe”, iar altii au mers mai departe, acuzandu-i pe “masonii Russo si Alecsandri”, intrucat au incercat sa induca sentimente de resemnare si obedienta in constiinta colectiva a poporului roman.
O sa ii lasam insa pe experti sa se contrazica in continuare, pentru ca indiferent de ceea ce cred ei, Miorita a devenit mai mult decat un simbol pentru poporul roman, o eticheta, un adjectiv pe care noi insine il folosim, adesea in forma sarcastica fata de noi insine.
Manualele scolare prezinta insa cea mai simplista teorie, spunand ca in Miorita este vorba de trei ciobani, dintre care doi s-au hotarat sa il omoare pe al treilea pentru a-i fura oile.
In realitate, pe respectivul picior de plai traiesc o multime de ciobani si tocmai despre acestia este vorba, chiar daca ei nu sunt prezentati in mod direct. Cu totii aud povestea mioarei, sunt impresionati de cele petrecute, unii devin chiar revoltati de asemenea fapte, injura pe cei vinovati, vorbesc despre ei seara in jurul focului, la carciuma sau in alte locuri de intalnire, dar apoi lucrurile se estompeaza, spiritele se linistesc si totul devine o amintire, din care unii mai talentati creaza un cantec, un cantec trist ce-i drept, dar numai un cantec.
In vremea asta, talharilor le merge bine si fiindca nimeni nu ia nici o masura impotriva lor, planuiesc hotii si crime tot mai multe. Alti oameni incep sa ii imite, iar unii tineri chiar ii admira si adopta modul lor de viata, care ajunge dintr-o data cvasi-acceptabil din punct vedere moral si social.
Astfel, peste ani si ani, pe plaiurile mioritice apar tot mai multi hoti si talhari, iar ciobanii cinstiti, stau in continuare rezemati in toiege si se mira cum de poate rabda Dumnezeu asa ceva. Cineva trebuie sa puna capat acestor lucruri, isi zic ei, fara a se gandi ca ei insisi ar putea fi aceia care pot schimba lucrurile si ca lipsa de reactie a lor si a stramosilor lor a creat si a amplificat aceasta situatie.
Ciobanii acestia sunt oameni inteligenti, dar nu reusesc sa isi explice anumite lucruri si cu timpul devin tot mai mirati si mai dezorientati. Cum de s-a ajuns ca tara lor sa fie condusa de oameni necinstiti? Cum de in biserica lor veche, popii si vladicii modesti si saraci au fost inlocuiti de o ierarhie lacoma, ce umbla dupa capatuiala? De ce pe alte meleaguri lucrurile merg mai bine decat la ei? De ce fiii si fiicele lor pleaca in cautarea unor pasuni mai verzi, iar daca se intorc acasa se simt straini printre ai lor, apoi pleaca din nou, de data aceasta definitiv. Ciobanii stau si se gandesc la toate aceste lucruri si la altele care ii framanta, dar nu gasesc nici un raspuns… In vremea asta, Miorita, cea mai pasnica vietate pe care a creat-o Dumnezeu, care nu tipa nici cand este injunghiata, geme si plange, dar nimeni nu pare sa o auda. In simplitatea ei, ea nu stie ce inseamna fatalitate, resemnare, crestinism cosmic, masonerie, comunism, capitalism si alte cuvinte inventate de intelepti, insa cunoaste vocea pastorului bun si asculta de el, dar acea voce nu se mai aude. Si ea geme, geme in continuare doar, doar ceilalti pastori ramasi simpli si buni, or auzi-o si s-or hotara in cele din urma sa faca ceva, sa se adune cu totii si sa dreaga raul pe care nepasarea si lipsa de actiune colectiva a lasat sa napadeasca si sa sufoce intregul plai.
O auziti cum striga spunand ca gura de rai se naruie de tot, daca nu ne hotaram sa actionam? Sa facem un mic efort si sa o ascultam, fiindca Miorita striga chiar dinlauntru nostru.

Un psalm pentru zilele noastre

Doamne, pleaca-ti privirea spre robii tai si vezi saracia, intristarea si rusinea care ne-a acoperit pe noi. Ca nelegiuitii au sporit si cei rai si mincinosi au ajuns sa ne carmuiasca. Hotii au umplut tara si au jefuit pe cel sarman, pe vaduva si pe orfan.
Ogoarele noastre nu mai rodesc. Cei lacomi au pus stapanire pe ele si au lasat maracinii sa le napadeasca, iar plugul a ruginit si nici el nu le mai brazdeaza.
Bolile si ranile noastre ne-au coplesit si nu este leac si cine sa le ingrijeasca pe ele, iar fiii nostri s-au risipit printre straini.
Preotii nostri si-au dat sufletul celor puternici si ne-au vandut pe noi lor, iar cartea neamului nostru a fost masluita. Cei drepti si viteji improscati cu noroi au fost, iar cei cruzi si lacomi au fost ridicati, ca tinerii nostri sa nu mai cunoasca ceea ce a fost si sa se abata de la calea stramosilor.
Doamne, Doamne, pentru greselile noastre, pentru greselile si faptele noastre rele ai adus toate acestea peste noi. Ca ne-am atins de ce nu era al nostru, am lenevit si ne-am lasat cuprinsi de nepasare. Ca nu am urat minciuna si am suduit, iar numele necuratului a fost pe buzele noastre in fiece zi.
Dar Tu Doamne iti vei intoarce fata catre noi, ca milostivirea si bunatatea Ta este mai mare decat marginile pamantului.
Iar noi robii tai ne vom indrepta si vom asculta de cuvantul Tau.
Pe cei vicleni si necinstiti ii vom goni dintre noi; oasele lor in temnita vor putrezi.
Vom scrie din nou cartea neamului si toate minciunile le vom sterge din ea si numai adevarul va sta acolo.
Buzele noastre vor lauda doar numele Tau, iar credinta si invataturile Tale le vom pazi in sufletul nostru, ca Tu insusi ne-ai spus ca Imparatia Cerurilor este chiar inauntrul nostru. De aceea nu vom lasa buzele mincinoase sa ia in desert numele Tau si nu vom zidi Tie lacasuri bogate, de care Tu nu ai nevoie, iar in fata altarelor Tale vor sta doar cei vrednici si smeriti, iar nu infumuratii in haine stralucitoare.
De saracii si bolnavii nostri ne vom ingriji si nu ii vom mai lasa pe ei in intuneric, in foamete si frig.
Pe Tine Doamne Te vom lauda in toata viata noastra, iar fiii fiilor nostri Te vor preamari pe Tine in veci, ca tu ne vei ierta pe noi si ne vei mantui.

Ce stiu managerii si nu stiu politicienii

Ce stiu managerii si nu stiu politicienii

Nu suntem o tara de mana a doua, dar avem intr-adevar lideri de mana a doua, sau poate chiar mai rau. E adevarat ca liderii ni-i alegem singuri, dar cand oferta este limitata iar prezentarea candidatilor se face cu efecte de oglinzi si perdele de fum ca intr-un spectacol de circ, e greu de crezut ca vom face alegerea potrivita.

In zilele acestea cand problemele cele mai mari cu care se confrunta intreaga lume sunt de natura economica, poate ca ar trebui sa luam in considerare pregatirea de baza a liderilor nostri, pentru ca daca aruncam o privire in urma, vedem ca liderii din ultimii 20 de ani sunt fie fosti secretari de partid, fie universitari, fie comandanti de vas. Nu e de mirare atunci ca s-a ajuns la o asemenea stare in economie si poate ca ar trebui ca formatiunile politice, sa aduca in fata alegatorilor persoane cu altfel de pregatire si experienta si anume manageri versati si lideri cu experienta. Nu, nu readuc acum in discutie problema tehnocratilor, pentru ca acestia sunt strict profesionisti si in majoritatea cazurilor nu au experienta de lideri, ci vorbesc despre executivi, de persoane care au lucrat sau lucreaza pentru corporatii mari, in tara sau in strainatate si care au avut succes in aceste functii, pentru ca acestia stiu si aplica metode pe care politicienii nu le cunosc si nici nu au auzit de ele vreodata. Iata cateva considerente:

1. Un adevarat manager stie ca intai trebuie sa castige respectul angajatilor sai, pentru ca numai astfel va avea intreaga lor cooperare si daruire in munca. Politicienii nostri, dintre care multi au purtat epoleti la viata lor, sau provin din familii cu epoleti, cred ca respectul li se cuvine din oficiu si nu fac nimic spre a-l dobandi. Cand sunt criticati insa, sau poporul isi exprima nemultumirea, devin furiosi si reactioneaza violent impotriva celor ce ii vad altfel decat isi imagineaza ei ca sunt.
2. Managerii stiu ca recesiunile economice sunt fenomene ciclice, care apar o data la 6-7 ani iar cateodata mai des si de aceea sunt totdeauna pregatiti sa intampine asemenea situatii, chiar cand ne aflam in perioade de boom economic. Politicienii nostri au dovedit ca nu au idee de asa ceva, ba mai mult au crezut ca “criza va ocoli Romania”, iar rezultatele acestei ignorante le vedem acum cu totii.
3. Politicienii nostri cred ca “criza este o furtuna pe care poporul trebuie sa o treaca tinand fruntea sus” si de aceea trag de timp, asteptand ca sa treaca si odata ce economia mondiala isi revine, ei cred ca o sa se indrepte si la noi lucrurile. Managerii stiu insa ca o nu au de a face cu o furtuna care trece, ci o situatie care se poate instala pentru timp indelungat, in conditiile in care nu se iau masuri adecvate. Ei stiu si ca economiile care ies primele din criza, vor avea cresteri mai rapide si mai mari decat celelalte, de aceea creaza planuri concrete de iesire din criza, pe care le aplica apoi in mod consecvent.
4. Managerii iau decizii bazate pe realitati economice si nu pe populism asa cum fac politicienii. De exemplu, daca o firma trebuie sa faca reduceri pe timp de criza, ei nu taie cu 25% salariile tuturor angajatilor, ci elimina posturile ne-esentiale si pastreaza angajatii de baza, urmand sa faca angajari din nou, atunci cand situatia se amelioreaza. Politicienii nostri taie  cu 25% atat salariile medicilor, politistilor si a altor profesii fara de care o tara nu poate functiona normal, tratandu-i pe acestia la fel ca pe hartogarii si taietorii de frunza, ceea ce creaza frustrarea celei dintai categorii si afecteaza eficienta tuturor.
5. Un manager stie ca trebuie sa mentina mereu un cash-flow pozitiv si evita creditul si indatorarea excesiva, care poate ruina intreaga activitate economica. Politicienii nostri se imprumuta din toate partile pentru a acoperi gaurile create de ei insisi, distrugand astfel viitorul urmatoarelor generatii si punand in practica teoria “dupa noi potopul”.
6. Un manager stie sa aplaneze si sa previna conflictele din cadrul companiei, care daca sunt lasate sa mocneasca si sa creasca, pot crea grave situatii interne. Politicienii nostri nu au auzit in viata lor de “conflict management” si dimpotriva adopta pozitii dictatoriale, creaza scandaluri, improasca cu noroi, ceea ce creaza situatii disfunctionale la nivel guvernamental dar si national.

Am sa opresc aici deocamdata, desi ar mai fi multe aspecte de prezentat, atragand totusi atentia ca exista destule persoane capabile in tara sau in diaspora, care ar putea fi recrutate de formatiunile politice sau de independenti, pentru a scoate tara din situatia dezastruoasa in care se afla si pentru evitarea prapastiei. In acelasi sens, ar trebui ca media independenta sa participe si ea la gasirea si popularizarea a astfel de persoane si sa evite mediatizarea politicienilor circari, a vedetelor fara valoare, cu alte cuvinte sa renunte la eforturile de “a face mare pe un pitic, ce-o besica e de spuma, intr-un secol de nimic”. Asta pentru ca suntem cu totii cetateni ai acestei tari si trebuie sa ne pese de viitorul ei.

www.liviuoltean.com

Lebedele negre si dezastrele economice

In secolul XVI, termenul de “lebada neagra” era folosit in inalta societate din Londra, pentru a descrie ceva total imposibil. In anul 1697 insa, un explorator olandez a descoperit ca lebedele  negre chiar existau undeva in vestul Australiei, ceea ce i-a lasat perplex pe englezi si i-a fortat mai apoi sa abandoneze termenul.

De curand el a patruns in limbajul economistilor, in urma publicarii in 2007 a cartii lui Nicholas Taleb. De data aceasta “lebada neagra” inseamna un eveniment exceptional, cu mare impact asupra omenirii, dar care este extrem de greu de prevazut. Dupa izbucnirea crizei financiare din 2008, Taleb si-a extins teoria, fixandu-se mai putin pe felul in care pot fi prevazute acest tip de evenimente, dar mai ales pe modul in care sistemele economice trebuiesc construite pentru a face fata acestor situatii. Am sa ma opresc scurt asupra primelor trei concluzii trase de Taleb si care cred ca ele se aplica foarte bine situatiei din Romania.

1. Ceea ce este fragil trebuie sa cedeze repede si nu trebuie lasat sa creasca, fiindca altfel va produce pagube enorme. Cu cateva saptamani in urma, un oficial cu o reputatie destul de buna pana acum, a declarat ca marea crestere economica pe care a avut-o Romania in ultimii ani a fost defapt “nesustenabila” deoarece s-a datorat investitiilor externe in imobiliare. Intarzierea cu care aceasta declaratie a fost facuta este grava si cred ca afecteaza negativ criza romaneasca, ba mai mult, ar putea sa intarzie iesirea din recesiune. Faptul ca nimeni din ministerele finantelor, economiei, dezvoltarii, etc., nu a observat aceasta pana acum, ba mai mult, cumpararea de locuinte la preturi exagerate a fost incurajata prin diverse programe si actiuni, este ingrijorator.
2. Pierderile nu trebuiesc socializate, iar castigurile nu trebuiesc privatizate. Aceasta idee este pe cat de simpla, pe atat de adevarata. Nu poporul trebuie sa plateasca pentru daunele produse de o guvernare paguboasa, iar bogatii nu trebuie sa devina si mai bogati la iesirea din criza, insa dupa cum decurg lucrurile, se pare ca si acest principiu va fi incalcat.
3. Soferul care conduce un autobuz plin cu copii si face un accident, nu trebuie sa mai conduca vreodata. Nu ma voi referi aici la o singura persoana ci la o intreaga pleiada de politicieni, la aceia care din interese personale sau din crasa incompetenta, vedeau economia duduind desi criza se pornise deja in Vest, afirmau ca pe noi criza ne va ocoli, promiteau salarii mari bugetarilor, pentru ca scurt timp dupa aceea sa le taie, s.a.m.d. Nici unul dintre acesti oameni nu ar trebui sa mai fie in ziua de azi in guvern.

 

Desigur, e greu sa te astepti ca o societate care s-a aflat jumatate de secol in negura comunista, sa produca o multime de “vazatori de lebede negre”, dar sunt convins ca exista totusi oameni care inteleg problemele economice mai bine decat navigatorii maritimi, hidrotehnicienii si absolventii de la Stefan Gheorghiu care s-au aciuit in guvernele Romaniei din ultimii 20 de ani. Mai cred si in faptul ca  exista inca oameni care si-ar asuma raspunderi importante si le-ar duce la buna indeplinire, doar pentru binele poporului si nu pentru acela al grupurilor de interese care de doua decenii se infrupta din resursele tarii si din realizarile poporului. Oamenii aceia sunt printre noi, numai ca trebuie sa ii si vedem, sa ii promovam, sa ii votam si sa ii sustinem.

www.liviuoltean.com